Zdreanță, cel cu ochii de finanță

O tot auzim pe asta: ” Comisia Europeană s-a sesizat după ce…”
Eh, s-a mai sesizat o dată. Mi se pare că foarte târziu. Dar tot e bine că se întâmplă. În raportul de țară pentru 2018, Comisia Europeană vorbește despre transferul contribuțiilor de la angajator la angajat. Iată în ce termeni: ”În majoritatea țărilor din UE, ponderea contribuțiilor angajatorilor este adesea mai mare sau egală cu cea a salariaților”.
În traducere, sună cam așa: bă, românilor, sunteți cumva cretini? Ce v-a apucat?”
Altfel, noi merge spre Europa, da…
S-o luăm în termenii cei mai simpli, cei mai rudimentari: pe cine crezi? Pe UE sau pe Darius Vâlcov?
Da, cred că putem reduce totul la asta: uite, ăștia în Europa au acest model, iar noi nu. Eh, de ce avem noi alt model? Pentru că s-a gândit Vâlcov. A zis Vâlcov: ”Bă, ăștia în Europa greșesc toți, nu e bine deloc ce fac. Noi, românii, trebuie s-o luăm pe altă cale. Noi trebuie să mutăm totul în cârca angajaților.”
Pe bune? Adică e cineva care poate să-și pună banii pe ce zice Vâlcov? Aș vrea și eu să-l văd pe ăla care spune: ”Bă, dă-i încolo pe ăștia cu Europa lor, eu cred ce spune Darius!”
V-am zis: ce-o să facem atunci când se măresc contribuțiile la pensii sau cele de sănătate? O să mergem la angajatori: Ne-a mărit statul contribuțiile!
Așa și?, o să zică ăla.
Păi, vrem mai mult acolo, la salariu! Hahahaha, o să râdă patronii ca la cel mai bun banc pe care l-au auzit!
E, să vă amintiți atunci de Darius, da? De Mișa, de Olguța, de Orlando…

Distribuie:

Copiază linkul Linkul a fost copiat
Dezvoltare web