Vom trăi şi vom uita

Evident, e foarte important să semnalăm, să sancţionăm ce este de sancţionat, dar contează foarte mult să urmărim ce se întâmplă mai departe cu ceea ce am discutat, cu ceea ce am stabilit la un moment dat. Mă rog, noi rar stabilim ceva, mai mult ne certăm.
Ne-am scandalizat de mai bine de un an pe tema dublului standard pe care brandurile din alimentaţie îl au pentru ţările mai sărace din Europa.
A fost un raport la Bruxelles care a fost tranşant: da, acest dublu standard există.

Ok, aşa, şi?
Nu ar trebui ca cineva să fie trimis în judecată pentru că marile firme făc reclamă la ceva şi vând altceva? Apoi, nu ar trebui ca deja să fie pe rol nişte procese pentru daune, pentru concurenţă, pentru nu ştiu, pentru multe?
Sau doar s-a stabilit: da, mâncaţi nişte porcării, aveţi dreptate. Păi, băieţii, am vrea să nu mai mâcăm porcării. Dacă se poate.

Sau: alt mare scandal la vremea lui: salariul minim pe economie. În momentul în care a fost crescut, amintiţi-vă, au existat jurnalişti şi oficiali care propovăduiau sfârşitul României. N-ar trebui, zic, să vedem nişte analize acum pe salariul minim? N-ar trebui ca unii care s-au tăvălit atunci să vină acum şi să ne spună ce mai cred acum despre problema în cauză?

Că aşa se întâmplă la noi: vorbim mult despre ceva, după aceea, La revedere, nu ne mai interesează. Va veni o zi când nimic n-o să ne mai intereseze: face scandal şi aia e. Ce vreau să întreb este: când ne vom apuca să şi rezolvăm problemele, nu doar să dăm din gură despre ele?

Distribuie:

Copiază linkul Linkul a fost copiat
Dezvoltare web