Vin unii să ne facă o țară

E tare amuzant când auzi: bă, vin chinezii. Deci gata, mă, vin chinezii. Construiesc tot, poduri, drumuri, ridică blocuri, catiere întregi. Uh, asta e, gata, am scăpat, ne putem relaxa de-acum.
Avem noi chestia asta, că vin unii și ne rezolvă și nouă țara. Ați observat? Ia, mă, ia, gata, că vin turcii. Nu vin să ne ia femeile, copiii și vitele, ci să ne construiască spitale. E rezolvată, e bătută palma, mai sunt de pus trei ștampile și două semnături, dar restul e totul stabilit, e ca și făcută treaba.

Parcă ne și vedem, stăm așa, cu cracii-n sus, ne uităm la meci cu o bere sub nas și chinezii, cot la cot cu turcii, să muncească.
Ne-am și resemnat cumva. Frate, nu știm, nu ne iese. Să vină unii care s-au mai ocupat cu asta. Să vină niște unii care au mai construit țări. De ce să ne băgăm dacă nu ne pricepem?
Corect, atitudine de oameni aparent normali la cap. Ne băgăm noi mâinile, stricăm naiba tot. oricum ne-am băgat și uite cum am ajuns.

Dar bineînțeles că nu nu vine nimeni. Nu vin chinezii, nu vin turcii, vine doar un aer rece în loc să vină primăvara. Și cam atât. Dar ne mai îmbătăm cu apă rece și aghiasmă. Lasă, bă, că vin chinezii și ne construiesc o țară. În două zile au făcut-o.

Vă spun toate astea pentru că l-am auzit ieri pe ministrul Transporturilor, Cuc, zicând așa… E întrebat de un jurnalist: autostrada Ploiești – Brașov va fi construită cu o companie din China?, iar Cuc răspunde: Așa am auzit și eu.
Superb. Adică și pe la guvern umblă vântul pe culoare, prin birouri și șoptește: vin chinezii, vin chinezii! Și miniștrii, hopa, toți la fereastră: Hai, bă, să-i vedem și noi pe chinezi. Vin oamenii ăia să ne construiască o țară, măcar pâine cu sare să le dăm și noi. I-am îndopat pe toți cu pâine și sare.

Distribuie:

Copiază linkul
Linkul a fost copiat