Viitorul e un Bau-Bau!

Ne-am obișnuit cu o societate strâmbă.
Principiile pe care sunt construite toate în țara asta sunt greșite. Iar când vine vorba de muncă – Dumnezeul nostru de fiecare zi – lucrurile stau cum nu se poate mai prost. Uite, taximetriștii, de pildă. Toți au cărți de muncă pe 2 ore sau pe 4 ore, dar nu iau nici un ban. Mai mult, contribuțiile și le plătesc singuri. Așa, ca să fie cartea de muncă acolo și să fie o acoperire vag legală pentru cele 10 ore pe care le muncesc zilnic.

Să vă spun câte ceva din ultimul raport al Organizației Internaționale a Muncii. Există o tendință globală ca oamenii să câștige din ce în ce mai puțin din ceea ce se produce – adică tendința e că mare parte din ce se produce merge spre acționariat, spre cei care au băgat banii, nu munca. E o tendință globală, în opinia mea, profund greșită. E drept, e mai puțin pronunțată în Europa. Dar în Europa, totuși, ea se vede cel mai bine în România.
Autorii raportului atribuie această tendință globalizării economice, schimbărilor tehnologice, șubrezirii mecanismelor de reglementare a piețelor muncii (inclusiv negocierile colective), precum și presiunii crescânde exercitate de piețele financiare în vederea direcționării profiturilor către acționari.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că noi, românii, suntem total nepregătiți și extrem de expuși la marile mișcări care au loc pe piața muncii o dată la nivel global, altă dată la nivel european.
Când ai o Educație care te pregătește pentru nimic, când ți se golește țara de oamenii pregătiți, e greu să speri la dezvoltare. Când faci o palmă de autostradă în 10 ani, e greu de crezut că o să treacă cineva și pe la tine. Vom sta ca animalele, pe întuneric, într-o țară săracă, toți bătrâni și proști.
Să nu ziceți că nu v-am zis.

Distribuie:

Copiază linkul
Linkul a fost copiat

Starea Nației 16 octombrie 2018

Cum faci bani din sărăcie

Notărel, în luptă cu democrația

He-he-he și hî-hî-hî!

Ceasul bun

Jos labele de pe circ

Balada unui creier mic, foarte mic

Dezvoltare web