Un băiat de zece ani a fost mușcat de un pui de viperă la Râul Sadului, în timpul unei drumeții. Părinții au observat după zece minute că mâna copilului a început să se umfle. Atunci s-au gândit că puiul de șarpe de cincisprezece centimetri s-ar putea să fie o specie veninoasă. Și ce să facă? Păi, ce face orice om care crede că trăiește, totuși, în civilizație: merge la urgență. În cazul de față, la Spitalul Clinic Județean din Sibiu.
În spital, în Sibiu, în tot județul, nu exista decât o singură doză de ser antiviperin. Doar că produsul era expirat. Mă întreb: de ce îl mai țineau dacă era expirat? Nu vi se pare o întrebare logică? Sau să nu amestecăm logica în același text în care mai sunt România și sistemul de sănătate românesc?
Doctorii s-au pus pe dat telefoane. La Hunedoara, spre exemplu, nu aveau nici un ser. Hunedoara e județul în care trăiesc cele mai mari colonii de vipere din România. Zero doze. Zero. S-au terminat luna trecută. Și? Păi, dacă s-au terminat, aia e, știu și viperele și nu mai mușcă. Nu, mă, că sunt de înțeles viperele! De treabă, da…
Au găsit vaccinul la Spitalul Județean Alba. A sosit la Sibiu după opt ore.
În acest timp, probabil că băiatului de zece ani i se spunea: hai, măi, ești bărbat sau cârlig de rufe? Noi, românii, suntem patrioți, patrioții sunt foarte rezistenți, mănâncă viperă la mic dejun și beau un kil de venin pe zi!
Te întrebi: cum naiba să nu ai o doză, o singură doză măcar de ser antiviperin? Cât poate să coste? Un milion de euro să zicem… Ce, costă mai puțin? Aa, douăzeci, treizeci de lei, patruzeci de lei, depinde de firmă?
Doamna Pintea, luați, doamnă, idee de inspecție. Mergeți mâine în pădure în Sibiu, vorbiți cu o viperă să vă muște, apoi, pac, la spital. Și înainte să muriți de la mușcătură sancționați jumătate de țară, că o să mai găsească mâine o doză doar pe la Constanța ăștia! Și nu rezistați trei zile mușcată, cât durează s-o aducă…