Un om, o poveste

Un mare rău al tranziţiei a fost, fără discuţie, lipsa de discernământ cu care s-au făcut multe privatizări.
Să ne înţelegem, de multe ori, sub această lipsă de discrnământ, se ascundeau nu prostie, ci mulţi bani. Două rele, deci: Corupţia şi veselia generală a privatizării: să dăm, să dăm tot de la stat, că statul nu le are cu afacerile, statul e prost.
Am să vă spun pe scurt povestea unui caz. Tepro Iaşi. În 1989, avea o producţie anuală de 600 de milioane de dolari. Ok, dispar pieţe, se cutremură Estul, mastodonţii economiei planificate se prăbuşesc.
Nu este şi cazul lui Tepro Iaşi. În 1996 are un profit de 10 milioane de dolari, iar în 1997 de 5 milioane. Acţionar majoritar este statul român, cu 60%.
Ce decide statul? Să privatizeze Tepro. Asta şi face, ignorând protestele angajaţilor şi, mai ales, situaţia financiară a firmei.
Societatea e cumpărată de o firmă din Cehia. Cu cât credeţi că e cumpărată o firmă care făcea doar profit 5 milioane de dolari? Cu 3 milioane de dolari. Logic, nu? Apoi, sunt concediaţi peste 2500 de angajaţi… aşadar, 2.500 de familii.
Previzibil, firma cehă nu face investiţiile promise, părţi din fabrică sunt vândute la fier vechi. Sindicatul muncitorilor dă în judecată acţionariatul pentru concedieri ilegale şi câştigă. După alte lupte în instanţă, acelaşi sindicat primşte în instanţă sentinţa că privatizarea e nulă.
În dimineaţa zilei de 7 septembrie 2000, şeful acestui sindicat este omorât în scara blocului. Numele lui, vi-l amintiţi, e Virgil Săhleanu. Au trecut, iată 17 ani de atunci. Nu prea mai avem nimic de privatizat, iar drepturile celor care muncesc sunt cum sunt.
Aa, am uitat să vă zic: peste ani, firma cehă a câştigat procesul cu statul român şi a primit înapoi banii de pe privatizare plus penalităţi.
Nu, nici nu ne-am făcut-o cu mâna noastră!

Distribuie:

Copiază linkul
Linkul a fost copiat

Starea nației – 11 septembrie

Circuitul florilor în natură

Harta cere sacrificii

Sunt naiv, dar mă ratez

Dezvoltare web