Un film prost de acțiune la bursă

A căzut Bursa de la București, s-a ridicat într-un genunche, cum zice ăla, și iar a căzut.
Lată, cum rămânea Băse după o ședință de-aia lungă, de noapte. E, se mai întâmplă să cadă bursa, mai ales în sezonul ăsta, când e ghețuș pe jos.
Bine, ideea e că pe filmare se vede Orlando care-i pune piedică de la spate. S-a tot învârtit cu ordonanța aia în mână până când a dat peste Bursă și a dărâmat-o. Tot, a dărâmat tot, au căzut bibelourile de pe televizor, s-a dus naiba tot. Orlando și capul lui deștept!

Nea Orlando, cum ai provocat tu pierderi istorice la bursă fără să iei efectiv nici o decizie, fără să dai nici o ordonanță. Doar din vorbe, că ne-ai zis la ce te-ai gândit tu. Ai deschis gura și, pac, au dispărut banii. Cine ar fi crezut că poți fi atât de dăunător economiei doar cu gura.
Parcă o vedem acum în altă lumină pe doamna Viorica. Atunci când vorbește ea, doar se amuză lumea. Nu face, săraca, nici o pagubă, inofensivă la casa omului. Dar dacă Orlando are superputerea asta, să distrugă țara cu gura, e nasol de tot!
Tot cu gura s-a distrus băiatul și pe sine, când a zis cum i-au dat securiștii diplomă pe degeaba și se amuza ca proasta-n târg. Aa, i se părea atât de amuzant, doamne, ce umor cu securiștii, n-ai văzut.
Parcă e o nouă tradiție pentru finalul de an: haosul cu banii. Anul trecut, Livache și compania ne-au băgat în ceață cu mutarea contribuțiilor. Acum e ordonanța asta, care deja operează la alt nivel: e haos la bursă, în bănci, pe piața de energie. Pare că Daddy a pus la cale o mică răzbunare: Poate că o să merg eu la pușcărie, dar uite că nici voi n-o să vă bucurați prea mult în libertate. Uite încă o taxă nouă. Jucați-o p-asta!

Distribuie:

Copiază linkul
Linkul a fost copiat
Dezvoltare web