Suntem proști, luminați-ne!

Eu nu înțeleg aroganța asta a comunicării.
Vorbesc, bineînțeles, de instituții publice. Frate, când îți vorbește un purtător de
cuvânt sau cineva din instituție, se poartă ca un mic Dumnezeu.
Toți sunt aroganți de zici că fac treaba asta fără să fie plătiți, toți sunt cu nasul pe
sus de zici că tocmai descopereau vaccinul anti-cancer, dar i-am întrerupt noi cu
prostiile noastre.
Observ asta la doamna Dobrovolski Pușcalău, de la Cotroceni, obeserv asta la
domnii de la Jandarmerie, observ asta la miniștri
La SRI, de pildă, trebuie să faci mătănii, să ococlești niște mănăstiri în genunchi
de nu știu câte ori ca să te bage cineva în seamă… Se dau comunicate pe Facebook
și gata. La revedere. Aa, și se dau comunicate și ușor la caterincă așa, adică să-ți
arate cât de prost ești.
Veniți, mă, băieți și voi într-o conferință de presă, să întrebăm și noi una-alta, să
vă citim minciunile în priviri, să vă auzim tonul vocii când mâncați ce mâncați…
Așa se face.
Și mai e ceva: nu mai lăsați să se rostogolească în presă zvonuri, jumătăți de
informații, nu mai lăsați să se vorbească zile în șir pe un subiect, până să dați și
voi un comunicat.
Mă uitam la asta cu căștile jandarmilor care aveau, pe 10 august, indicativul de
pe ele acoperit cu bandă adezivă neargă.
Normal, se gândesc toți: bă, dar de ce? De ce se ascundeau, oare au pregătit, au
premeditat ceva, care e șmecheria?
De-aia zic, comunicatorii lu pește, noi, oamenii, suntem proști… plecați de la
premisa asta, suntem pământ de flori. Iar voi sunteți deștepți. Eh, ieșiți și
explicați-le proștilor ce suntem.
Luați bani pentru ce faceți, sunteți plătiți. Credeți că puteți, pe banii noștri, să nu
mai pufniți pe nas de parcă vă întrebăm cât fac 2+2?

Distribuie:

Copiază linkul
Linkul a fost copiat

Gaze cu aromă de trandafiri

Sorry, pup!

Unde-i lege, nu-i pocneală

Se dă Bac-ul, dar nu prea se ia

Dezvoltare web