Şefu´, îmi permiteţi să fiu slugă?

E o chestie foarte amuzantă la noi la românii care ţine de raportarea la ”ăia mari”, la şmecherii globali, la tartorii mondiali.
Avem asta: ”bă, să ne dăm şi noi cu ăia şi să ne rezolvăm problemele… Să ne fie şi nouă bine, să vină şi la noi să investească, gata, băăă, ne dăm cu unii şi ieşim din sărăcie!” Dar dup-aia ne întristăm foarte tare când vedem că noi vrem să pupăm mâna, dar ăia şi-o feresc. Eh, nu-i nimic, insistăm, insistăm, hărţuim, ne facem de râs, dansăm cu chiloţii-n vine, negociem în genunchi!
Cumva asta s-a tot întâmplat în relaţia noastră cu americanii…

Noi, populimea, ziceam aşa: lasă, bă, să ne dăm acolo cu americanii, că e bine, lasă, să fim şi noi cu oamenii ăştia că… Ceea ce, corect, aşa e.
Dar important e şi cum eşti împreună cu cineva. Băsescu o înţelegea ca pe vapor: Liciuricul cel mare care-i bagă investiţia direct în gură. Ăsta era Băsescu. Îl interesa să fie ok intern, să îi aibă aliaţi pe americani el, nu neapărat România. Asta trebuie înţeles la politica noastră externă. Ea trebuie să răspundă unor răfuieli externe. Că noi o tot ţinem că ne va ajuta cumva economic într-un final.

Dragnea vrea şi el cu americanii! Şi vrea să-i servească pe oamenii ăia cu ceva. Ce nevoie aveţi, mă? Ce se doreşte la masa duneavoastră, şefu?… de-astea.
Auzi tot felul de comentarii, şi noi ne facem gânduri, că se dă peste cap UE, că se reconfigurează universul. Nu, frate, a fost ceva de genu: Boss, cu ce te servesc?

Distribuie:

Copiază linkul Linkul a fost copiat
Dezvoltare web