Să explicăm prostiile

De ce au politicienii impresia că o prostie e mai bine înghițită de oameni dacă e mai bine explicată. Adică… ”oameni buni, stați puțin, nu vă place tâmpenia asta pentru că nu v-am explicat-o foarte bine!” Nuuuu, o prostie bine explicată e o prostie și mai mare, o înțeleg și copiii!

Dar dacă e ceva de explicat în toată legislația asta fiscală, uite ce-ar fi de explicat: cum naiba, mă, depind toate în țara asta de-o foaie depusă până la nu știu ce dată? Asta ar trebui explicat, da: cum se face că oricum ați aranja voi lucrurile, la final se ajunge că noi trebuie să ne punem pe drumuri cu o foaie în mână? Cum se face?

Aa, și mai trebuie explicat ceva: cum se face că totul e prost explicat? Cum se face că politicienii se prind mereu prea târziu că nu au explicat? Și cum se face că niciodată cei de la putere nu se întreabă: dar oare nu înseamnă că suntem cam proști, din moment ce nu putem să explicăm nimic sau o facem prost?

Ooo, da, poate că lucrurile stau altfel.
Știți ce mă gândesc de fapt? Știți la ce ajută să explicați mai bine?
Ajută să înțelegeți voi, nu noi. Abia când începeți să explicați, abia atunci vă dați și voi seama de enormitatea prostiei pe care vreți s-o faceți.
Exact asta s-a întâmplat cu impozitul pe gospodărie, dacă vă aduceți aminte. Ați explicat-o la televizor până ați zis voi: ”Wow, dar ce mare tâmpenie e asta!”

Distribuie:

Copiază linkul Linkul a fost copiat

Starea Nației – 23 ianuarie 2018

Se întorc dosarele din țările calde

Să ne numărăm ouăle

Dezorientatul domn Tăriceanu

Firea nu vrea

A venit șefu´

Teleorman magnificul

Dezvoltare web