Românul și alegerile

A intrat și Băse la Europarlamentare… O ținea… că nu cred, că mă doare valiza, că nu mă lasă nevasta, a hăhăit nițel, după care l-am văzut cu alaiul de nuntă la Biroul Electoral Central… E cap de listă la PMP.
Mă rog, cum e el țepar, s-ar putea să se retragă după alegeri.
Oricum, oricum, e de reținut că nu și-a mai băgat pe nimeni din familie pe listă.
Respect! Avem un fost președinte și trei foști premieri în cursă. Unul dintre premieri e din Republica Moldova. Aducem, tată, din alte țări, facem transferuri. Iurie Leancă, din Moldova, e pe lista Pro România. De ce naiba aș alege un fost premier din Republica Moldova să mă reprezinte în Europa? Dar, mă rog, nu aici va fi scandalul, ci în altă parte: la secțiile de votare. Se pare că secțiile vor fi separate.
Adică o secție pentru Europarlamentare, altă secție pentru Referendum.
Nu iei ștampila de la aceiași oameni, de la aceeași măsuță. Alte liste, alte chestii.
Practic, două voturi cu totul separate. Bineînțeles, că au apărut tot felul de întrebări: Comisiile, secțiile, vor fi în aceeași clădire, în aceeași sală sau în altă parte? Habar n-avem. Iar pare totul foarte complicat. Iar se pare că democrația e o ecuație cu zece necunoscute și noi avem mecla lui Viorica.
Cum facem noi de ce-ar trebui să fie simplu devine foarte, foarte complicat: la referendum nu avem întrebare și nu știm cum să facem, secțiile nu mai sunt secții, ci sunt altfel, iar la alegeri participă politicieni din alte țări, ca la Românii au talent… Wow, pe bune?

Distribuie:

Copiază linkul
Linkul a fost copiat
Dezvoltare web