România e o colecție de accidente. Probabil că e cea mai bună definiție a acestei țări. Mă uitam îngrozit la accidentul de la Viișoara în care au murit 9 oameni. Parcă era acolo concentrat tot ce înseamnă România reală, toate nenorocirile care o compun. Strat cu strat.
Oamenii veneau de la Arad, unde munceau cu ziua, la negru. Plantau copaci.
De 3 săptămâni erau plecați de acasă. Munciseră și în Alba Iulia și în Arad.
Urmau să meargă după Paște la Iași. Acum, de la Arad veneau înghesuiți toți într-o mașină de marfă. Nu era un microbuz pentru călători.
Nu se știe care este cauza accidentului, dar nu e ca și cum drumurile noastre n-ar fi cele mai mari criminale din UE. Avem o infrastructură în sensul că n-o avem. E o capcană. Printre cei din mașină era și un băiat de 17 ani. Este evident că el nu mergea la școală.
Singurul supraviețuitor spune că el muncește de la 16 ani, pentru că părinții nu au loc de muncă. Locuiesc la țară. Muncea alături de fratele său, care însă a murit în accident. Asta e România pe care o vedem atât de rar, deși este atât de reală. Discutăm cu totul și cu totul greșit despre ea, ne lăsăm manipulați de propagandiști idioți, care seamănă, zi de zi, ură.
Că România se schimbă prin București, prin Cluj, prin nu știu ce oraș asta da, însă există o Românie imensă care nu se schimbă aproape deloc și care nu face decât să se afunde în sărăcie și disperare. E o distanță enormă între cele două Românii și nimic nu arată că această distanță s-ar micșora. Ba din contră.
BitStone