Rețele de socializare cu șobolani

Ați auzit de scandalul Cambridge Analytica? Tocmai zgudie lumea. Pe scurt: date personale din Facebook au fost folosite de o companie ca să câștige alegerile pentru Trump și ca să ajute în campania Pro-Brexit. Mă rog, acestea sunt speculațiile, bănuielile.
Dar să nu ne lăsăm duși de nas. Problema este în altă parte și este una strict economică, ține chiar de esența lumii de azi.
Există unele firme atât de puternice, încât pot să creeze legislație, pot să pună președinți, să facă revoluții, să aprindă războaie. Iar asta nu se mai întâmplă în lumea reală, cu afișe și discursuri, ci în fața calculatorului, prin aplicațiile gigant care, nu-i așa, sunt de ”socializare”.

Se știe deja că în campania lui Bush Junior și apoi, în campania lui Obama, s-a lucrat pe Facebook cu metode necurate: de la poze cu prieteni care au votat și care-ți apăreau în feed, până la controlul foarte amănunțit al știrilor pe care le poți vedea pe Facebook.
Mai exact, ți se creează o lume virtuală care, ușor-ușor, te împinge spre rezultatul pe care îl vor unii.
Practic, tot comportamentul tău pe Facebook și toate informațiile despre tine sunt stocate – devii un fel de șobolan de laborator care apoi este bombardat cu reclame și căruia îi sunt date doar anumite informații.
E, cum să ia guvernele hotărâri împotriva unor companii care, practic – nu teoretic, practic – pot schimba președinți?

De-aia zic: Să nu ne mai fie atât de teamă de roboți, cât de cei care îi manevrează și care vor doar bani și putere.

Distribuie:

Copiază linkul Linkul a fost copiat

Pe drum. Cu Mihai și Costel

Starea Nației 21 martie 2018

Jos labele de pe hoți!

Să nu-l remâniem pe Dumnezeu!

Un nou supererou: Hoțoman

Dezvoltare web