Relația de dragoste dintre bani și umilință

De-a dreptul umilitor mi se pare că toată responsabilitatea mizeriei în care trăiesc mulți dintre românii de azi a fost mutată chiar în spinarea românilor.
”Schimbarea trebuie să înceapă din noi, cu fiecare dintre noi… Ah, dacă am munci mai mult, am avea mai mult!”
Frate, pe unul nu-l auzi: ”domne, dacă nu și-ar mai exporta unii profiturile prin paradisuri fiscale, ar fi ceva mai bine.”

Ce vreau să zic e că pentru a-i stăpâni mai bine pe oameni, pentru a-i controla mai ușor, trebuie să-i învinovățești: fă-i responsabili de propria nenorocire.
Asta după ce le-ai tot promis că o să le schimbi viața în bine.
De departe cea mai mare umilință legată de salarii mi s-a părut cea din timpul crizei: nu doar că s-au tăiat salarii, nu doar că s-a mărit TVA, dar ne-a fost zis în față: ”băi, oricum, ați trăit mult mai bine decât ați fi meritat.”
Care era acel mai bine? Pentru unii un apartament, pentru alții un televizor în rate, pentru alții un frigider.
În timp ce Elena Udrea își construia buncărele de bani din Costa Rica, nouă ni se zicea: ”ați trăit prea bine, marș înapoi în sărăcie.”
Asta suntem, un popor tratat de parcă ar fi o potaie!
Toate astea au dus cumva la părerea generală că salariul nu prea ar avea de-a face cu productivitatea, cu munca sau mai știu eu ce. Că e așa, un fel de întâmplare. Hei, și știți ce? Cam așa și e. Cât timp vom suporta niște salarii mici, nimeni nu ni le va mări în veci.
Hai, să ne auzim sănătoși cu bani mai mulți în buzunar!

Distribuie:

Copiază linkul Linkul a fost copiat
Dezvoltare web