Procentele și viața

Noi, în țara asta, cred că avem o înțelegere foarte greșită a lui „mai mult” și a lui „mai puțin”. De pildă, Remus Borza, cel dat afară de Viorica Dăncilă, era scandalizat acum câteva zile că salariile s-au mărit atât de mult la stat, încât salariul mediu e mai mare decât la privat. Dumnezeule, spunea omul, așa ceva nu se poate! Și văzând asta, zici și tu, ca omul: da, bă, nu prea se poate, ce naiba!

Dar greșești spunând asta. De ce? Pentru că salariul mediu de la stat, ăla care e mai mare decât la privat, este mic el, de felul lui. Aici e problema: când ai salariul mediu 575 de euro, iar media europeană e 1600 de euro.

Deci, anomalia faptului că la stat salariul mediu e mai mare decât la privat nu vine din partea statului, ci din partea privatului. Păi, despre ce naiba de convergență la nivelul de trai UE mai vorbim, dacă suntem scandalizați că 575 euro e salariu mediu PREA mare, domne? Dar, vedeți cum stau lucrurile la noi: avem prea mulți campioni mondiali la instigare, prea mulți olimpici la panică. De-asta spun: când e ceva prea mare și când e prea mic? Oare ne găsim bine sistemul de referință? Oare ne stabilim corect țintele, știm cu ce vrem să ne comparăm. Pentru că dacă vom compara salariul minim de acum cu cel de acum cincisprezece ani, vom spune: Wow, s-a mărit cu 400%, suntem bogați! Da, dar cât vine în bani e… mai nimic. Că nu poți cumpăra ceva cu procente.

Ei bine, aceste cifre sunt folosite de fiecare dată politic, pentru a câștiga voturi, pentru a îi face pe alții să pară populiști, risipitori, sau cum mai vreți. Uitând de fapt de fiecare dată că scopul nostru într-o comunitate nu este să ne minunăm de cifre, oricare ar fi ele, ci să vedem, să simțim că viața este mai bună. Nu poți să vrei să vii la putere cu ideea că le poți face oamenilor o viață mai bună doar dacă îi dai afară pe unii și doar dacă tai salarii. Adică poți, dar la următoarele alegeri ia din nou PSD 80%. E simplu.

Distribuie:

Copiază linkul
Linkul a fost copiat