Pleacă firmele în țările calde

Ne pleacă firme, ne pleacă firme… Sunt zvonuri, sunt confirmări, mai ales firmele de textile.
E un paradox aici: firmele nu pleacă neapărat că, vezi Doamne, nu mai fac bani, ci pentru că, foarte important, nu mai au cu cine să facă bani. Nu mai acceptă nimeni să muncească pe salariul minim în textile, pentru că sunt niște condiții absolut mizerabile și abuzive. Inumane! Fie el și mărit, salariul minim nu reprezintă întotdeauna totul. Că reclamele de angajare sunt frumoase la firmele astea, dar după ce ajungi acolo, Sclavia SRL.

Dar… guvernul, ăsta, cel care o să vină, cel care o să vină și după aceea, trebuie să arunce rapid pe masă un nou model de dezvoltare. Mă rog, modelul de-acum e un model de subdezvoltare. O economie care vrea să crească doar prin muncă manuală e o economie tâmpită. Nu se mai poate așa ceva decât în lumea a treia.

E bine, e foarte bine să creșteti salariul minim într-o țară unde niciodată nu a crescut prin presiune sindicală sau așa, din senin. Asta nu se întâmplă.
Dar e sinucidere curată dacă în tot acest timp nu modifici abordarea. Și aici e o singură modificare ce poate fi făcută: Educația, fraților! Educația bine țintiță, școli de meserii, facultăți cu programe adaptate realităților economice.

E nevoie de calificare ca de aer. Mare atenție: România culege azi ce-a semănat în ultimii douăzeci de ani în educație și în calificarea oamenilor. Ce înseamnă educația în România vedem cu toții. E aproape nimic, o jale. Cât despre sutele, miliardele de euro băgate în recalificare, ohooo, acolo corupție, nene, acolo bani care s-au dus ca apa în nisip.
Luați pentru mai departe în calcul starea din ce în ce mai urâtă a Educației și abandonul școlar. Totul pe fondul acesta al exodului forței calificate de muncă spre Vest! Groaznic, nu?
Lasă, vor zice marii noștri „oameni de afaceri”: luăm vietnamezi, luăm chinezi… devenim și noi șmecheri, ne găsim și noi săracii noștri pe care să îi exploatăm!

Distribuie:

Copiază linkul
Linkul a fost copiat