Ă, ce ziceți? Ce bucurie ne pot face băieții ăștia de la U21? Ce sentiment înălțător să-i vezi pe unii de-ai tăi care au tupeu, disciplină, atitudine. Și că știu și fotbal. De la o vreme părea imposibil, nu? Adică ne gândeam la sute de ani de secetă, la o nouă glaciațiune care va lovi fotbalul românesc. Și oamenii, oamenii, suporterii, românii… uite, băi, ce patriotism simplu și frumos!
Cum spuneam, cine ar fi crezut că mai avem atâtea resurse de speranță și de optimism? De la primul meci, acești băieți au avut alături de ei o țară întreagă. Mă uitam azi pe audiențe… Wow, în medie 2.578.000 de români s-au uitat la această partidă, iar în minutul de aur peste 3 milioane. Asta mai arată un lucru: când faci ceva bun, sănătos, oamenii te urmează. Mă gândeam la câtă ceartă e pe brandurile astea în fotbalul românesc: că echipa aia nu e adevărata Craiova, adevărata Rapid, adevărata Dinamo și așa mai departe, că nu are istoria și tot așa. Dar istoria se mai și face! V-ați calificat voi în grupele Champions League și a zis cineva că nu aveți nu știu ce stemă?
Ce vreau să zic: de multe ori ne consumăm energiile în dispute fără rost. În loc să concentrăm totul spre unicul lucru care contează în sport: performanța, bucuria victoriei! Asta au făcut băieții ăștia: bucurie, frate, bucurie cum n-am mai trăit de 20 de ani în fotbal. Mă uitam în jur, la cum se poartă discuțiile. Știți că noi, românii, după o victorie o avem pe aici cu „Eh, să vezi ce vin acum francezii și ne dau cu terenul în cap”… A dispărut și defetismul ăsta! Acum e: Așa, mă, și ce dacă vin nemții? Și ce dacă ne dau 2, 3, sau 4? Ideea e că noi am simțit, am văzut cu ochii noștri că putem!
A, să nu uit o chestie? Hagi, rege, împăratule, mulțumim! Nu o statuie meriți, Gică, o mie, pentru ce-ai făcut în ultimii zece ani, pentru copiii ăștia minunați și pentru că ne-ai arătat din nou că se poate. Cu un plan, cu răbdare, cu muncă multă, se poate. Hai, că nu e dracul chiar atât de negru!
BitStone