Măi, populistule!

Populismul, pe lângă faptul că profită de o temă presantă la un moment dat, mai are un efect. Iar acesta e pe termen lung, pentru că lucrează cu cel mai sensibil organ al democrației: cu încrederea.
Populismul vine și căpușează o temă, un subiect, o necesitate a societății, distrugând în același timp încrederea că se poate face până la urmă ceva bun în privința aia. Este cazul cu Băsescu și anticorupția, este cazul multelor reforme din societate. Am avut oameni politici care s-au agățat de anumite teme doar pentru a crește în sondaje. Acesta e populismul.

Dragnea, când vorbește de „Să luăm bani de la Servicii, ca să dăm la Sănătate”, bineînțeles că este de-un populism grețos. Altfel, cu toții suntem de acord că sistemul de sănătate ar trebui finanțat mai mult și, la fel, cu toții suntem de acord că e nevoie de programe naționale nu de acum, ci de ani buni.
Dar nici vorbă de Vitamina D, nici vorbă. Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la oameni bolnavi de Hepatita C. Iar vârful încă nu l-am atins. Estimările arată un record în 2022 de cazuri. Credeți că se face ceva în privința asta? Nimic.
Se poate face? Oho, și încă cum. De câțiva ani s-a descoperit un medicament care vindecă Hepatita C. Atât vă zic: acel medicament îl costă pe statul român când îl achiziționează undeva în jur de 20 de mii de euro. Ei bine, oamenii și-l procură cum pot de prin țările Africii de Nord unde costă puțin peste 100 de dolari. Acolo, da, sunt programe naționale împotriva Hepatitei C.
Iar acesta e doar un exemplu al modului în care populismul nu e doar o reacție insalubră a unui politician, dar și un mecanism prin care oamenii, într-un final, vor zice: aa, iar începe ăla cu programele naționale? Nu e bine.

Distribuie:

Copiază linkul Linkul a fost copiat
Dezvoltare web