Am mai auzit una zilele astea: bulgarii vin la nord de Dunăre și cumpără legume. Cu tonele, bineînțeles, nu de-o ciorbă. Amuzant e că nu le cumpără pentru consum propriu, ci pentru a face conserve de iarnă pe care apoi le vând în Vest. Aa, da, pe unele dintre ele le puteți găsi apoi și în magazinele noastre.
Un angajat al primăriei din Izbiceni spune cam așa: ”Probabil au fabrici, probabil au unde să o proceseze.”
Da, tati, exact despre asta e vorba. Cred că noi suntm blocați între două mari prostii: prima e aia cu: bă, să vină niște investitori mari! Da, să vină unii imenși așa, să facă biznis puternic la noi.
Și a doua prostie este poziția statului care crede că dacă dă acele subvenții, gata, și-a făcut datoria!
Am văzut ce se întâmplă cu ”marii investitori”. E plină România de povești cu țăranii care le dau porcilor laptele de la vaci. De ce? Pentru că prețul de achiziție de la marile firme este infim, jignitor.
Știm și poveștile micilor producători care se descurcă doar pe plan local pentru că nu au cum să intre în hipermarketuri. Aici probabil este locul în care se poate implica statul: în facilitarea asociațiilor de producători. Pentru că doar așa acești producători pot deveni relevanți pe piață. Doar așa își pot face fabrici de prelucrare, doar așa pot deveni interesanți pentru marile lanțuri de magazine.
Dacă vă amintiți, aceeași problemă a fost cu lemnul exportat din România. Ce e mai ridicol decât să exporți lemn unora care după aceea fac mobilă și ți-o vând ție? La fel facem cu grâul, pe care, după export, îl importăm în produse de panificație și așa mai departe.
Acum peste 10000 de ani, omul a trecut de la statutul de vânător culegător la cel de cultivator. E, se apropie sfârștul lumii, iar noi, românii, tot nu știm cum să facem cu agricultura asta. Sau poate că nu vrem?
BitStone