Detractorul de minciuni

Ceva frumos! A apărut, în sfârșit, motivarea pentru condamnarea lui Vâlcov.
Da, jenant. Nu doar jenant, ci și ilegal, că ea vine după mai bine de un an de la condamnare când termenul e de treizeci de zile. E bine să spunem și aceste lucruri. Că eu dacă fac o ilegalitate mă arată toată țara cu degetul. Judecătorii când fac una îi doare la bască!
E, oamenii spun că e dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că Vâlcov a luat 6,3 milioane de lei de la un băiat pentru a-i da niște contracte. M-aș opri însă pe acele amănunte care ne arată cât de inteligent este Vâlcov! Da, o lumină!
O știți pe aia cu: Domne, eu nu am card, nu am cont, nu am nimic.
Și a fost întrebat: Dar cine vă face rezervări, avioane, vacanțe, chestii?
Prietena mea. Deci, vă dați seama, ce mare sabotor al băncilor e el: nu are el card, dar se folosește de cardul prietenei. Wow! Rebelule!
Eh, știți ce se spune în motivare? Că Vâlcov avea un card cu două sute de mii de euro pe el. Două sute de mii de euro, da, nedeclarați, ne-nimic!
Dar faza cea mai tare acum vine: Darius Vâlcov, în timpul urmăririi penale, s-a supărat el așa și a zis: bă, vreau test cu poligraful.
Și face test cu poligraful. Și ce credeți? A ieșit la poligraf că minte.
Hahaha, vă dați seama că Darius se credea vreun spion ceva, stăpânul emoțiilor și al transpirației. Bum, i-a ieșit minciuna prin piele, l-a trădat pulsul.

Altfel, fraților, vă dați seama: 6,3 milioane lei doar cu un nene. Ăștia dovediți, că DNA a zis că e vorba de mai mulți bani. Noi vorbim de ce spune instanța de judecată că e demonstrat dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Vâlcov mai are un dosar. Da, tot șpagă. Și, știți cum se spune în popor: eh, și astea-s alea cu care l-au prins. Cam așa.

Distribuie:

Copiază linkul
Linkul a fost copiat