Defăimări sub pustiuri

Putin a promulgat legea privind sancţionarea persoanelor care dau dovadă de „lipsă de respect” faţă de Guvern sau oficiali pe reţelele de socializare.
Știți de ce au făcut băieții legea? Ca să se apere de fake news. Exact, ei fiind cei mai mari creatori de fake news la nivel mondial. Producători serioși.
Eh, și tocmai ei se folosesc de aceste efecte ca să restrângă libertăți. Cam de fiecare dată așa se întâmplă, acesta e mecanismul – pe ideea: cel mai în siguranță ești la închisoare.

Vă amintiți de legea defăimării de la noi? Cum se simțeau ei toți defăimați, of… da, până și deputatul mitralieră, Codrin Ștefănescu, Orlando și toți ceilalți… Ei debitează dejecții zilnic, sunt niște aparate de scuipat în stânga și-n dreapta, dar, DAR, în tot acest timp trebuie să-i respecți, pentru că ei reprezintă țara, bă, neamul ăsta, așa că, dacă dai în ei, dai în patrie, defăimezi țara.

Păi, cum să zici tu că nu ai autostrăzi? Cum să zici că PSD vrea să schimbe legile astfel încât să scape de dosare. Cum să spui că PSD pune oameni la toate instituțiile, astfel încât nimeni să nu protesteze. Vai, cum să zici așa ceva?… Amendă, pușcărie, trădare de neam și țară.
Da, da, imaginați-vă, este exact la fel precum acea prostie cu „înalta trădare”…
Sunt, în fapt, niște acuzații în care cel care deține, să zicem, justiția, se poate folosi cu mare ușurință. Pentru că se incriminează, prin toate acestea, inclusiv opiniile oamenilor, părerile lor, indignările, revoltele lor. Nimeni nu mai are curaj să spună nimic.
Dar tocmai asta se dorește prin astfel de porcării de legi ale defăimării: să se închidă guri, să poți să trimiți în instanță sau la închisoare oameni pentru ceea ce ei cred.

Distribuie:

Copiază linkul
Linkul a fost copiat