Cu mințile zdruncinate

Anii care tot trec și care ne fac să trăim într-o societate bolnavă ajung să ne transforme. Ne fac să ne găsim tot felul de normalități care nu sunt deloc normale. Sunt normalități de țări bolnave. Uitați, exemplul cel mai bun legat de banii adunați la buget.

Noi, acum, ca mentalitate, suntem blocați între două spaime: una e legată de faptul că statul nu adună banii de la datornici sau de la corupți să zicem, altă spaimă e că după ce statul adună banii îi sifonează spre grupuri de interese și firme prietene.

Și suntem așa, nici nu știm ce să mai strigăm: băăă, adunați banii, luați, recuperați, urmăriți-i pe datornici până în gaură de șarpe.
Dup-aia: Băăă, acum sparg ăștia banii pe chestii care nu se văd, gata, s-au pus pe ciordit!

Îți vine să zici la un moment dat: ia, gata! Nu mai lucrați cu bani. Frate, să-i decuplăm de la bani până cad căpușele. Cum cad de pe animalele care mor… Evident, glumesc, nu se poate face asta, dar e clar că ne zbatem între două spaime la fel de îndreptățite.

Aceste contradicții ne zdruncină creierii de mult timp. Gândiți-vă și la paradoxul cu mărimea bugetului nostru: e din ce în ce mai mare de la an la an, a crescut de vreo zece ori de la Revoluție până acum, și tot de la an la an parcă trăim într-o continuă austeritate. Impresia asta că nu sunt bani pentru nimic. Bă, avem bani să plătim salariile și cam atât. Iar noi zicem: frate, tot e bine!
O altă normalitate anormală. Lasă, bă, tot e bine. Nu vezi ce nenorociri sunt pe glob?!

Distribuie:

Copiază linkul Linkul a fost copiat
Dezvoltare web