Ce să vedeți, au trecut 10 ani deja de la falimentul Lehman Brothers. 10 ani de când lumea aia sigură, plină de speranțe, s-a prăbușit ca un castel de nisip.
Acum, când vorbim, au apărut din nou multe îngrijorări: din nou sunt multe țări unde duduie zona imobiliară, din nou creditarea merge cu accelerația la podea.
Profeții unei noi crize mondiale își scriu catrenele apocaliptice în marile ziare ale lumii.
Ni se zice și nouă deja: a crescut datoria externă, nu mai avem rezerve la BNR, importăm prea mult, exportăm prea puțin, o nouă criză nu ne găsește pregătiți.
Înțeleg asta, e bine să fii îngrijorat, mai ales când la putere sunt pesediștii. Dar, legat de o criză mondială, dacă tot comemorăm 10 ani de la prima moarte a lui Lehman Brothers și 10 ani de la învierea sa, să spunem, totuși, câteva lucruri: România nu a fost cutremurată atunci pentru că nu era pregătită… Cum să vă zic: pentru hoția unor fonduri de investiție nu poți să spui că ești pregătit. nu poți să fii pregătit nici pentru complicitatea agențiilor de rating cu fondurile de investiții. Și nu poți să fii pregătit pentru eventualitatea că aia mai șmecheră putere a lumii închide ochii zeci de ani la ingineriile financiare mult dincolo de lege ale Wall Street-ului. Nu poți să fii pregătit pentru asta oricine ai fi tu! Când ești România n-ai ce să faci, te uiți și tu și faci ce fac ceilalți.
Însă, cum ziceam, problema nu e neapărat să fii pregătit sau să nu fii pregătit, problema e atitudinea statelor: să nu mai permită ca biznisul cu acțiuni și asigurări și derivate de asigurări, biznisul cu bani fictivi să ajungă în acel punct în care să poată să prăbușească economii.
Pe de altă parte, dacă mă gândesc bine, lumea e mereu pregătită pentru astfel de criză: plătesc oamenii obișnuiți, cetățenii, populimea, iar biznisul merge mai departe!
BitStone