Care-i treaba cu libertatea?

Să vedem lucrurile și altfel.
Cred că Referendumul așa zis pentru familie e o șansă nesperată pentru generația noastră nu doar să lupte pentru drepturi și libertăți fundamentale, dar să și înțeleagă modul în care aceste drepturi și libertăți modelează lumea în care trăim și ne afectează viețile.

De cele mai multe ori cei mai tineri dintre noi vorbesc de valori, de libertățile noastre, de drepturi la modul: ”da, mă, ok, libertăți și drepturi…”
Asta pentru că le-au avut mereu. Au fost pe-aici, nu li s-a pus niciodată piciorul pe gât într-un fel decisiv. Am fost cu drepturile și libertățile – dacă vreți o comparație – la fel cum ești cu o iubită… abia când o pierzi, îți dai seama cât din lumea ta a dispărut odată cu ea.
La fel se întâmplă și cu drepturile și libertățile noastre. Probabil că eram prea obișnuiți cu ele. Ne-am permis luxul, ca să zic așa, să vorbim timp de 15 ani și să ne scoatem ochii pe tema anticorupției. Esențială și ea, dar în acest timp țara s-a scufundat. Suntem conduși de inculți și incompetenți, de extremiști, de oameni care-și construiesc discursul și lumea pe ură față de ceilalți, oricare ar fi acești ceilalți: homosexuali, asistați social, romi, imigranți. Nu poți construi o societate civilizată având la bază acest discurs al urii.

Poate părea stupid pentru mulți, dar cred că trebuie să folosim această oportunitate pentru a încerca să răspundem la întreabrea: De fapt, despre ce naiba e libertatea asta?
Și mai e ceva: acest referendumul întărește și articulează vederile progresiste din societate. Se discută mult mai mult despre libertate, de fapt, despre demnitatea fiecăruia dintre noi.

Distribuie:

Copiază linkul Linkul a fost copiat

Starea Nației 12 septembrie 2018

Te-am iubit, măi, Firea!

Școala vieții politice

Referendum pentru mai puțină libertate

România ca un abuz

Baza de calcul Pop

Dezvoltare web