Când strigă surdo-muții împotriva puterii

Cel mai urât este când ești mințit în față, când ești sfidat, când ești umilit. E un sentiment care se naște dintr-o disproporție: o putere foarte mare împotriva cuiva mic, lipsit de putere. De-aici acel sentiment de ură profundă din regimurile Băsescu, Năstase și, mai nou, Dragnea. Citeam azi o știre și mi-am dat seama că pur și simplu rămâi mască, frate, rămâi mască, nu știi cum să-ți mai explici ce se întâmplă.

„Ioan Duia, un bucureștean surdomut, amendat în 10 martie 2018 de Jandarmeria Bucureşti cu două mii de lei pentru că ar fi scandat lozinci anti-PSD la Congresul Extraordinar al partidului, a câștigat marți definitiv procesul cu Jandarmeria.” Bineînțeles că e foarte de râs. Și bineînțeles că este și foarte de plâns. De aici perplexitatea în care te lasă vremurile acestea. Aa, să vă explic, jandarmeria a făcut și apel. Da, bineînțeles, domnul Duia a câștigat și în primă instanță. Iar Jandarmeria a făcut apel. Probabil a zis: onorată instanță, l-am văzut noi cu ochii noștri, domnul surdo-mut Duia a urlat cât l-au ținut plămânii împotriva lui Dragnea al nostru.

Pe 10 martie 2018 a fost amendat Ioan Duia, iată, pe 21 mai 2019, la mai mult de un an a scăpat omul de amendă. Te duci, te judeci, îți iei liber de la muncă. Distracție, dacă ai vrut să protestezi. Și da, toate acestea pentru a scăpa de o amendă. Iar ministrul nostru de Interne vine și ne spune azi că sunt prea multe „exagerări” în societate.

Nu știu cum să zic, dar țara asta te obosește nespus. La o lună, măcar patru zile de concediu ar trebui, obligatoriu. Altfel, la patruzeci de ani arăți ca de optzeci, iar creier… mai ai o linguriță.

Distribuie:

Copiază linkul
Linkul a fost copiat