Banii mulți fac bani mai mulți

Comisia Europeană a anunţat că a amendat Mastercard cu 570,6 milioane de euro, pentru că a împiedicat comercianţii să beneficeze de condiţiile mai bune oferite de bănci în Uniunea Europeană. Așa ne informează Reuters, așa să ne-ajute Dumnezeu. Cinci sute șaptezeci de milioane de euro, trebuie să recunoaștem, e o sumă. E o treabă!
Comisia Europeană a luat această măsură din cauza comisioanelor plătite de bănci în momentul în care oamenii făceau plăți cu cardul.
Despre ce e cu adevărat povestea? Despre faptul că statul trebuie să aibă instituții puternice. Ca să îi amendezi pe unii cu cinci sute șaptezeci de milioane de euro, ai nevoie de insituții, nene, nu de jucării superpolitizate.
La noi, în România, ani întregi s-au plătit comisioane ilegale, iar contractele au gemut de clauze care nu aveau legătură cu nimic.

Să nu ne facem iluzii: banii vor săpa după mai mulți bani, asta e esența capitalismului, profitul. Fără instituții puternice, fără o taxare cu cap și fără o colectare bună a taxelor, totul e de pomană.
Oricum, oricum trăim într-o lume a paradisurilor fiscale, într-o lume a ingineriilor și optimizărilor fiscale, într-o lume a lobby-ului, adică a șpăgii legalizate… măcar să construim instituții de control puternice!
Nu ne referim aici la ce face Orlando sau la ce face Vâlcov în legătură cu băncile, e altă discuție, doi pechinezi care se freacă de un adidas vechi și dup-aia se laudă în cartier că au fost la femei.
E drama noastră de-a trăi parcă la infinit în acest stat trist, cu aceste guverne jalnice, care nu construiesc instituții, ci fac eforturi să le încalece politic.

Distribuie:

Copiază linkul
Linkul a fost copiat
Dezvoltare web