LEGĂTURA DINTRE PIB ȘI PIERDEREA ÎNCREDERII

 

În ultima perioadă, ni s-a spus din nou că viața ar trebui să fie mai bună în România, pentru că a crescut valoarea PIB/cap de locuitor (de data aceasta prin comparație cu Ungaria). Despre multe dintre neajunsurile produsului intern brut am mai scris și aici. Însă există încă un efect important al acestui tip de informații care sunt prezentate ca fiind ”vești bune pentru toți românii”, efect care devine cu atât mai vizibil în această perioadă: pierderea încrederii în mesajele transmise de autorități.

”Cetățenii se simt deconectați de informații statistice. Chiar dacă PIB crește, percepția cetățenilor asupra veniturilor de care dispun și asupra calității serviciilor publice este percepută ca fiind în scădere. Pe măsură ce societățile devin tot mai diverse, indicatori care se bazează pe medii sau pe consumatorul tipic nu mai sunt suficiente ca să acopere nevoia de informare a cetățenilor și a decidenților. Completarea PIB cu indicatori suplimentari, conciși, care să reflecte grijile cetățenilor, ar genera o mai mare apropiere între politicile Uniunii Europene și preocupările cetățenilor” – sunt concluziile unui raport întocmit în urmă cu 15 ani în cadrul unei întâlniri la nivelul Comisiei Europene, care avea ca temă tocmai inovarea în materie de instrumente cu care măsurăm activitatea economică și bunăstarea. 

Dincolo de PIB” se numește inițiativa europeană de a identifica un indicator la fel de ușor de calculat precum produsul intern brut, dar mai incluziv din punct de vedere social și al mediului înconjurător. Discuțiile purtate în cadrul acestei inițiative au fost sintetizate așa: 

PIB a ajuns să fie un indicator general pentru dezvoltarea socială și progres. Însă, având în vedere design-ul și scopul lui, acest indicator nu poate rămâne singurul pe care îl luăm în considerare în toate domeniile în care trebuie să luăm decizii. Este esențial faptul că PIB nu măsoară sustenabilitatea mediului înconjurător sau incluziunea socială, iar aceste limitări trebuie să fie avute în vedere când folosim acest instrument în analizele politicilor publice.

[…] 

Există o susținere puternică venită din partea decidenților, a experților din mediul economic, social și de mediu, dar și din partea societății civile, pentru dezvoltarea de indicatori care să completeze PIB și care să ofere informații mai cuprinzătoare care să stea la baza deciziilor cu privire la politicile publice.

[…]

Nu există niciun impediment tehnic în calea dezvoltării calității și scopului indicatorilor pe care îi folosim, astfel încât deciziile cu privire la politicile publice pe care le adoptăm să fie bazate pe perspective mai bine ancorate în vremurile din prezent asupra problemelor sociale, economice și de mediu.”

Concluzia Comisiei Europene era că vor fi dezvoltate noi instrumente, care să fie întotdeauna prezentate împreună cu PIB și care să ofere o perspectivă asupra situației sociale și de mediu. Însă un deceniu și jumătate mai târziu nimic nu s-a concretizat și transpus în realitate de așa manieră încât să schimbe felul în care ne raportăm la PIB. În urma întâlnirilor din cadrul acestei inițiative au rămas aceste rapoarte cu idei bune de inovație, dar care nu s-au transformat în parametri pe care decidenții să îi aibă cu adevărat în vedere atunci când adoptă decizii. Așa că problema eșecului instrumentului PIB de a oferi informații cu privire la o serie de factori extrem de importanți – de la calitatea vieții, la inegalitățile din societate, epuizarea resurselor naturale sau sustenabilitate – persistă.

Într-o lucrare publicată în iunie 2021 pe site-ul Comisiei Europene se vorbește, printre altele, și despre efectele agățării de PIB ca unic instrument al măsurării bunăstării. Iar unul dintre efecte este pierderea încrederii cetățenilor în instituțiile statului și în experți. Explicația este simplă: de cele mai multe ori, creșterile de PIB anunțate cu mult entuziasm în cele mai multe dintre state, nu se concretizează într-o creștere a calității vieții oamenilor. Dacă ceea ce resimte un cetățean este că economia nu merge bine, dar autoritățile redau o imagine pozitivă, apare sentimentul că informațiile prezentate nu sunt corecte.  

Este ușor de observat acest fenomen și în România, în comentariile adunate pe platformele sociale, ori de câte ori guvernul anunță creșterile unor indicatori macroeconomici, cum este produsul intern brut, pe care le prezintă ca fiind ”vești bune pentru toți românii”. Pe de o parte, experții care se ocupă de astfel de calcule își vor susține pe bună dreptate cauza și vor insista că datele pe care ei le au sunt corecte: PIB chiar a crescut. Însă de cealaltă parte, această creștere nu va însemna nimic pentru cei mai mulți dintre cetățeni, care, tot pe bună dreptate, vor susține că nu resimt sub nicio formă o creștere a calității vieții. Așa apare încă un motiv pentru neîncredere.

Neîncrederea în autorități și în experți, care pornește de la astfel de considerente macroeconomice, se poate răsfrânge ușor și asupra altor domenii, precum cel al sănătății publice, de exemplu. Iar consecințele pot fi fatale, așa cum vedem acum, în timpul pandemiei. 

Nemulțumirea față de această înclinație de a prezenta indicatori macroeconomici, care sunt complet decuplați de viața de zi cu zi a oamenilor, va crește constant în absența recunoașterii, din partea celor care îi prezintă, că acești indicatori nu redau imaginea completă.

Iar imaginea completă arată și alte lucruri. De exemplu, Comisia Europeană publică anual niște rapoarte în care sunt analizate progresele statelor în atingerea unor obiective. Raportul publicat în 2020 pentru România arată că stăm bine la consolidarea sistemului bancar. Stăm foarte prost în schimb la elaborarea unui mecanism de stabilire a salariului minim pe baza unor criterii obiective; la gradul de acoperire și calitatea serviciilor sociale; la reforma în ceea ce privește venitul minim de incluziune. 

În același raport, se constată că sărăcia și excluziunea socială, precum și sărăcia persoanelor încadrate în muncă rămân la cote foarte ridicate, iar inegalitățile în materie de venituri s-au adâncit. 

Imaginea completă mai arată și că în anul 2020, 22,8% dintre români (adică aproape unul din patru oameni) nu au o toaletă interioară, legată la sistemul de canalizare. Procentul este de departe cel mai mare dintre statele membre ale Uniunii Europene și a fost așa în fiecare dintre ultimii 3 ani.

Acestea sunt efectele resimțite în mod direct de oameni, nicidecum dimensiunea produsului intern brut. 

Ca multe alte idei din jurul nostru, și ideea unui unic instrument capabil să măsoare bunăstarea este complet depășită de vremuri. Consecințele completării sau înlocuirii PIB cu un alt instrument care să reflecte într-adevăr realitatea vieților noastre ar fi uriașe, inclusiv din perspectiva restabilirii încrederii că informațiile pe care autoritățile ni le transmit sunt corecte.

 

Tu ce ai vrea să intre în calculul unui nou indicator care măsoară bunăstarea? Scrie-ne la [email protected] 

Rubrica Starea Ideilor, găzduită de Anca Stănescu, apare în fiecare duminică în newsletter-ul Starea Săptămânii, la care te poți abona introducând adresa de e-mail aici

Dacă ți-a plăcut ce ai citit, dă mai departe acest material. 

Găsești aici articolele din săptămânile trecute.