Mulți s-au bucurat cu lucratul de acasă. Mai mult timp petrecut cu familia, mai puțin timp petrecut în trafic, cu nervi, cu înjurături. Cum să nu te bucuri? Pentru mulți însă a însemnat și înseamnă în continuare mai mult timp petrecut pe scaun. Dacă mai adăugăm la asta și faptul că nu am cărat după noi acasă birourile și scaunele cu design ergonomic și că, cel mai probabil, mulți dintre noi lucrează pe scaune luate din bucătărie sau pe canapea ori în pat, devine clar că lucratul de acasă se poată lăsa cu dureri de spate și cu alte probleme de sănătate generate de o poziție incorectă, cum ar fi afecțiuni articulare sau ale sistemului circulator.
E important să vorbim și despre asta întrucât e foarte posibil ca situația să nu fie temporară, mai ales dacă acest lucrat de acasă se dovedește benefic pentru toată lumea, mai ales pentru angajatori.
Cea mai mare problemă de rezolvat este așadar statul îndelungat în poziția șezând.
Există studii, normal. Societatea Americană a Cancerului a urmărit peste o sută de mii de oameni, timp de 14 ani, și a descoperit că bărbații care stau în fund cel puțin șase ore pe zi au o incidență a mortalității, pe durata studiului, cu 20% mai mare decât cei care stau mai puțin de trei ore pe zi. În rândul femeilor, efectul pare să fie și mai grav, diferența fiind de 40%.
Studiile de până acum sugerează că întreruperile regulate pot fi benefice. Așadar, primul lucru pe care trebuie să-l aveți în considerare este să vă ridicați cel puțin o dată la 30 de minute și să faceți niște pași. Pe scări, în jurul casei, prin casă la udat flori, nu contează. Apoi, dacă aveți activități care pot fi făcute în picioare, nu ezitați. Vorbitul la telefon poate fi făcut mergând, de pildă. Nu mai zic cât ajută câteva exerciții de respirație, stând în picioare.
Revenind la postură, asigurați-vă că spatele este lipit de spătarul scaunului iar dacă scaunul nu are o formă ergonomică, fixați o pernă de spătar – pentru a vă susține zona lombară. Stând drepți și privind în față, privirea ar trebui să se alinieze cu marginea de sus a monitorului, nu să cadă mai jos sau mai sus. Coatele trebuie sa facă un unghi de 90 de grade cu corpul, iar antebrațele și mâinile trebuie să formeze o linie dreaptă. Câteva lucruri simple pentru care corpul nostru ne-ar mulțumi dacă ar putea.