Un alt ulei dă bine în pozele pentru Insta, dar nu dă deloc bine în farfurie este uleiul de floarea-soarelui. Cum? Omniprezentul ulei de floarea soarelui – folosit în bucătăriile românilor din moși-strămoși, nu e bun pentru sănătatea noastră? Cum îți permiți, băi, nenorocitule, să vii cu astfel de afirmații, când noi, vorba aia, consumăm ulei de floarea-soarelui de când ne-am născut, cu asta gătea bunica… Mda, și de la fast-food poți mânca zilnic, asta nu înseamnă că e ok, nu?
Un aspect de care trebuie să ținem cont atunci când alegem cu ce ulei să gătim este conținutul de acizi grași esențiali și raportul dintre aceștia – raportul omega 6 / omega 3. Raportul spre care ar trebui să tindem este cel mult 4 la 1. Cu alte cuvinte, ar trebui să consumăm maxim de 4 ori mai mult Omega-6 decât Omega-3. Din păcate, dieta tipică occidentală este mult mai bogată în acizi grași omega 6 decât în omega 3. Ultimele estimări arată că majoritatea oamenilor au un raport de 10 la 1, o chestie problematică mai ales pentru că – chestie pe care aproape sigur n-o să v-o spună medicul de familie – cantitățile mari de omega 6 cresc nivelul de inflamație din organism.
Ei bine, problema asta e agravată în România de uleiul nostru național. Uleiul de floarea soarelui nu ne ajută să reducem cantitatea de Omega-6, ci dimpotrivă, având de 200 de ori mai mulți acizi grași Omega-6 decât Omega-3. Hai, că l-am făcut zdrențe, săracul ulei! S-o fi supărat bunicuța? Ok, atunci să vă spun și ceva de bine despre acest ulei – are un conținut redus de grăsimi saturate, mai precis 10 grame dintr-un total de 100. Consumat cu măsură, așadar, atenție, cu măsură, da? – nu este o catastrofă: problema apare, însă, când îl folosim pentru tot ceea ce gătim și mai ales la prăjit. Și știm cu toții că, la noi, prăjeala, nenorocirea de prăjeală, care nu face deloc bine, este sport național. Doar că în multe zone din România nici nu poți să gătești ceva dacă nu prăjești. Fără prăjeală, viața e pustiu!
Sfat: încercați să vă luați cât mai multe grăsimi din alimente integrale, la pachet cu alți nutrienți, și nu exclusiv din uleiuri. Iar dacă e să alegeți un ulei, căutați unul cu un raport mai bun omega 6 – omega 3, cum este cel de rapiță sau cel de măsline.