Tu decizi ce pui în farfurie

Între toate prostiile care circulă zilele astea despre cum să ne tratăm de coronavirus, am auzit una care le întrece pe toate. Culmea, de la un medic care apare des la televizor. Cică să consumăm proteine de origine animală când ieșim din casă. Da, unii sunt chiar periculoși dacă-i dai la tv. Sunt mii de cercetători care stau zi și noapte și studiază chestiunea asta și vine coana Mița doctorița din România și ne spune că mâncăm carne și ouă, că așa ne luptăm mai eficient cu coronavirusul.

De multe ori, e greu să te lupți cu prostia. Așa că vă spun doar atât. Toate studiile serioase arată că e foarte important pentru sănătatea noastră să avem o dietă bazată pe fructe și legume. Sigur că ar trebui să existe ore speciale de nutriție, dar noi n-avem ore de educație sexuală în școli, deci, despre ce discutăm…
Până una alta mai putem și să luăm pe cont propriu această muncă de documentare, ca să aflăm ce ne face într-adevăr bine. Într-adevăr, s-a publicat foarte mult, însă nu e adevărat nici că „nimic nu este sigur”.

Nici nu trebuie să căutați studiu cu studiu, ci puteți căuta meta-analize, un fel de studii despre studii, care iau în considerare toate studiile pe o anumită temă existente în literatura de specialitate, strângând într-un singur loc date despre obiceiurile și bolile a sute de mii de oameni, colectate în zeci de ani. Vă recomand să deveniți mai curioși în privința acelor lucruri pe care le considerăm incontestabile în societate. Mitul supremației proteinei de origine animală este un astfel de adevăr absolut pe care îl auzim prima dată familie, apoi reprodus de medici și nutriționiști și influenceri. Nu e nevoie să-i credem pe cuvânt, așa cum nimeni nu trebuie să mă creadă pe mine pe cuvânt.

Sigur că industria alimentară își permite o portavoce mai mare decât oamenii de știință din domeniul nutriției și că dificil să ne acoperim urechile și să deschidem ochii în fața unor studii, însă dacă sănătatea noastră și a celor dragi depinde de asta, mai bine să facem un efort.

Deci, citiți, documentați-vă din surse serioase, nu din tabloide și judecați după ce aveți informații adevărate. Și nu mai credeți și nu dați mai departe toate prostiile pe care le primiți în perioada asta!

Distribuie:

Copiază linkul
Linkul a fost copiat