Conceptul de super-alimente a apărut din același motiv ca detoxifierea. Din nevoia de a crede, sau de a ne face să credem, în soluții magice la toate problemele de sănătate cu care ne putem confrunta în viața asta. Termenul este folosit, evident, și în scop comercial. Nu există, însă, super-alimente, există doar alimente care sunt mai bune pentru sănătatea noastră și care pot juca un rol în reducerea riscului anumitor boli, și alimente care nu sunt atât de bune și al căror consum ne poate chiar predispune la o serie de boli.
E important să le identificăm pe cele care ne ajută să avem o viață mai lungă și mai sănătoasă, însă este la fel de important să nu ne creăm așteptări false și să nu ne culcăm pe o ureche. Știm cu toții, spre exemplu, că fructele de pădure sunt extraordinare pentru sănătate. Ne oferă o anumită protecție împotriva cancerului, stimulează sistemul imunitar, ne protejează ficatul și creierul și ne pot chiar ajuta să prevenim boli cardiovasculare. Un alt motiv pentru care e indicat să consumăm cât mai des aceste fructe este faptul că se află în topul alimentelor bogate în antioxidanți, conținând în medie de zece ori mai mulți antioxidanți decât celelalte fructe și legume (și de peste 50 de ori mai mulți decât găsim în alimentele de origine animală).
Avem multe studii care au arătat corelația dintre consumul acestor fructe și tot ce am spus până acum, dar asta nu înseamnă că dacă vom consuma zilnic fructe de pădure suntem în afara oricărui pericol. Un pumn de afine pe zi nu ne scutește de controlul medical periodic. De asemenea, dacă avem o viață sedentară, fumăm, și mâncăm prost în general, să zicem cârnați cu cartofi prăjiți, sau oprim des la rahaturile astea de fast-fooduri, dar băgăm și un smoothie cu fructe de pădure pentru că am citit noi că ne ajută, nu vom compensa cu acel smoothie consecințele negative ale tututor celorlalte greșeli.
Nu există deci super-alimente, ci o industrie care vrea să vândă o marfă, dar avem posibilitatea de a adopta super-obiceiuri care să ne țină departe de alimentele proaste și aproape de cele benefice pentru sănătate.