Cum să ne păcălim simțurile?

Vă tot bat la cap, dând exemple și de cărți care tratează subiectul, cu importanța stabilirii unor obiceiuri sănătoase.

Să luăm exemplul hranei sănătoase. De îndată ce auzim de fructe și legume ne și imaginăm umblând cu morcovi în geantă, ronțăind zeci de mere pe zi și chinuindu-ne cu salate interminabile. Educația greșită pe care am primit-o de la industria alimentară ne proiecteză imediat în minte o viață anostă. Am observat asta citind mesajele unora dintre voi legate de faptul că e imposibil să convingi un copil să renunțe la sandvișurile cu salam și brânză topită în favoarea unor fructe și legume.

Soluțiile încep să apară atunci când depășim acest blocaj mental și începem să le căutăm. Există metode de a ne păcăli simțurile și de a le ajuta să se adapteze la noul stil de viață. În cazul copiilor (dar și în cazul adulților) care nu suportă verdețurile un mod foarte simplu de a-i convinge să le consume este acela de a le introduce în smoothie-uri: dacă introduci câteva frunze de spanac sau pătrunjel într-un smoothie cu o banană, o mână de fructe de pădure (chiar decongelate, am mai vorbit despre asta), lapte vegetal, cu siguranță acele verdețuri vor trece neobservate.

Același lucru poate fi făcut cu supele-cremă. La fii-miu a mers de minune. Legumele pot deveni mult mai puțin anoste dacă în loc să le fierbem sau să le gătim la abur, le băgăm în cuptor și le rumenim după ce au fost stropite cu un pic de ulei de măsline și condimentate după gust. Nu am prea cunoscut oameni care să nu savureze legume rumenite astfel la cuptor (ciuperci, cartofi dulci, sfeclă, vinete). În cazul fructelor este și mai simplu, întrucât poți oricând arunca o mână de curmale într-un amestec de fructe, nuci și semințe și transforma într-un desert delicios. După mai multe astfel de rețete, papilele gustative își vor aminti cât de gustoase pot fi fructele și legumele. Unele studii spun că acest proces de adaptare ar dura câteva săptămâni, cam 3-4 maxim.

Produsele de tip fast-food folosesc arome sintetice, de-aici dependența asta ce trebuie tratată. Uite, am mâncat zilele astea, pe lângă supe creme delicioase de legume, pate de ciuperci, brânză din nuci macadamia și o tartă cu cartof dulce și spanac. Nu vă puteți închipui cât de bune sunt. Pozele le găsiți pe contul meu de Instagram.

Distribuie:

Copiază linkul
Linkul a fost copiat
Dezvoltare web