Primiți cu leguminoasele? După cum spuneam ieri, avem un consum redus de leguminoase pe aceste meleaguri și unii cercetători chiar și-au bătut capul să înțeleagă acest paradox. Spun paradox pentru că avem la dispoziție niște alimente accesibile și necostisitoare, despre care știm numai lucruri bune în privința efectelor asupra sănătății, și – cu toate acestea – le evităm.
Au fost descoperite 3 mari motive pentru care oamenii nu consumă leguminoase: frica de flatulență, lipsa de familiaritate și faptul că oamenii nu știu cum să le gătească. În privința flatulenței cercetătorii spun că e vorba pur și simplu de o preconcepție – de multe ori faptul că oamenii își pun în gând acest efect îi face să fie excesiv de atenți la tot ceea ce se întâmplă în digestie și să exagereze efectele și că, inclusiv în acele cazuri în care apar astfel de problemele, efectele dispar în maxim 2-3 săptămâni de consum regulat. Lipsa de familiaritate și ușurința cu care le gătim pot fi rezolvate acum mai ușor întrucât avem la dispoziție mii de canale, bloguri și vloguri care să ne ajute să pregătim mese delicioase pe bază de leguminoase. E caraghios de-a dreptul faptul că în alimentele procesate din supermarket înghițim ingrediente nefamiliare chiar fără să le citim de multe ori, dar când auzim de năut sau linte ne speriem.
Nu avem motive de îngrijorare, ba chiar dimpotrivă. Un studiu numit Obiceiuri alimentare în rândul vârstnicilor, avizat de Organizația Mondială a Sănătății, a examinat mai multe grupe de alimente pentru a înțelege în ce măsură pot fi corelate cu predictori ai mortalității în cazul persoanelor care au peste 70 de ani. Din toate grupele, cel al leguminoaselor a generat rezultatele cele mai relevante statistic: pentru fiecare 20 de grame de leguminoase adăugate zilnic în alimentație, riscul mortalității scădea cu 8%. Consumul mare de leguminoase a fost corelat în mai multe studii de-a lungul timpului cu o speranță de viață mai mare, însă acest studiu a pus în evidență și faptul că această corelație nu este afectată nici de etnie, nici de țara în care locuim. Oriunde am fi, așadar, să facem bine să consumăm leguminoase, dacă vrem să trăim mult și sănătos. Și nu mai luăm sfaturi de la toate nebunele de pe net, da?