Relația noastră defectă cu mâncarea

Haideți, că scăpați de mine de joi, vă las să vă faceți de cap până pe 13 ianuarie. Am fost zilele trecute la supermarket, n-am intrat, dar am trecut, așa, ca experiment, pe lângă case, să văd ce-au oamenii în coșuri. Fraților, m-am văzut pe mine acum zece ani: la fel eram! Să fie mult, să fie de toate, să nu ne lipsească nimic de sărbători! Să cheltuim până la ultimul leu! Frate, ai muncit pentru banii ăia, îi arunci pe atât de multă mâncare proastă? De ce? Serios, cât poți să mănânci? Câte mese intinzi? De ce să mănânci atât? Adică, așa crezi tu că te simți bine, dar nu, nu e deloc ok pentru tine. Știu pentru că am fost acolo, cum ziceam, acum zece ani și 35 de kile.

Greșim mult în relația noastră cu mâncarea și asta se vede în toate statisticile. Și nu e doar despre ce mâncăm. Nu ne îngrășăm de la faptul că mâncăm la o anumită oră sau de trei sau cinci ori pe zi. Caloriile unui aliment nu depind de ora la care îl consumăm. Însă anumite obiceiuri ne pot predispune la decizii proaste. Da, aici am ajuns, să fim nevoiți să ne dezvoltăm un sistem de apărare în fața industriei alimentare. Care din dorința de a oferi mai mult, și mai mult, la prețuri mai mici, din ce în ce mai mici, umblă la calitatea produselor. Adică, le face din ce în ce mai nocive pentru sănătatea noastră.

V-am mai spus, nu mergeți la cumpărături flămânzi. Iar de sărbători, acum, e greu, mai ales pentru cei care țin post și se gândesc: vai, vreau și aia, vreau și aia, dă și d-ailaltă… și uite-așa, foamea gândește pentru voi. Hipnotizați de foame, aruncați în coș toate porcăriile, chiar dacă știți că sunt porcării și că vă fac foarte rău. Foarte important apoi e să faceți o listă de acasă. Am nevoie de asta, asta și asta, nimic altceva. Nu uitați câtă mâncare aruncați mereu. Trebuie să ne impunem asta, să cumpărăm doar cât consumăm.

Apoi, vedeți că în perioada asta producătorii aruncă pe piață produsele mai proaste, pentru că, de sărbători orice se vinde. Și oamenii cumpără atât de multe, încât oricum n-ai cum să-ți dai seama de la ce ai ajuns la spital.

Ideea, dragii mei, e să controlăm noi ceea ce mâncăm, să nu mai lăsăm mâncarea să ne controleze. Pare mult mai greu de cât este, să știți!

Distribuie:

Copiază linkul
Linkul a fost copiat