E sănătos să te mai și plictisești

Când v-ați plictisit ultima dată? Serios, când v-ați surprins pur și simplu stând cu gândurile voastre? Pentru că este foarte ușor astăzi să evităm starea de plictiseală, dat fiind că avem cu toții în permanență la noi un telefon pe care îl apucăm compulsiv de fiecare dată când suntem în situația de a aștepta.

Peste tot, toată lumea e cu nasul în telefon, căutând cu disperare ceva care să le hrănească nevoia de nou și care să le țină mintea ocupată, fie și pentru câteva secunde. A ajuns înfricoșător să rămâi singur cu mintea ta. Ideea de a pica pe gânduri sperie pe toată lumea. Un lucru destul de ciudat dacă stăm să ne gândim că una dintre abilitățile cu care ne mândrim noi oamenii este capacitatea de a iniția un proces conștient al gândirii. Fugim de propria noastră minte.

Se pare că orice e de preferat, de fapt, acestui proces conștient, inclusiv durerea. Asta au arătat 11 studii publicate într-un jurnal de psihologie socială, studii în care li s-a cerut participanților să stea să piardă vremea cu propriile gânduri într-o cameră. Aceștia au fost lăsați acolo între 6 și 15 minute și li s-a spus că pe masă există un buton care, dacă va fi apăsat, le va produce un șoc, respectiv o senzație de durere. 25% dintre femei și 67% dintre bărbați au decis să apese acel buton, găsind că e de preferat să treacă prin această experiență dureroasă decât să stea pe gânduri.

Dar starea de plictiseală e ok, fraților! Există cel puțin 3 beneficii documentate. Un prim beneficiu ar fi acela că ne predispune la a fi mai creativi, spun două studii. Un al doilea beneficiu are legătură cu faptul că ne face mai altruiști, mai dispuși să ne implicăm în activități sociale, să donăm sânge spre exemplu, și în general – să căutăm activități cu mai mult sens pentru noi și pentru cei din jur.

Iar al treilea beneficiu are legătură cu schițarea unui plan autobiografic și cu fixarea unor scopuri pe termen lung. Dacă ești mereu prins în îndeplinirea unor scopuri pe termen scurt, nu vei avea timp să creezi o poveste pentru tine în viitor, nici să încerci să înțelegi cum ai putea ajunge acolo.

Distribuie:

Copiază linkul
Linkul a fost copiat