Mâncare pentru creier

Se apropie Sărbătorile, adică acele momente în care ne anulăm abonamentul de la sală, ne adunăm în jurul mesei pline și băgăm în noi fără număr, pentru ca apoi să eșuăm pe canapele cu burțile în sus și să oftăm și să ne văităm: aoleu, cât am mâncat. Și dormim nițel, apoi iar ne așezăm la masă, iar băgăm în noi ca sparții, iar stăm cu burțile la lustră…

E bine de știut că starea de moleșeală de după masă nu are legătură doar cu faptul că avem stomacul plin, cum am fi tentați să credem. Este legată de ce se întâmplă în creierul nostru atunci când consumăm multe produse de origine animală și alimente procesate.

Studii serioase spun că aceste alimente sunt bogate în acizi arahidonici, niște acizi grași Omega – 6 care cresc procesele inflamatorii din organism. În topul alimentelor cu cel mai mare conținut de acid arahidonic se află: carnea de pui, ouăle, carnea de vită și orice tip de carne procesată. E bine să mai știm și că atunci când consumăm astfel de alimente nivelul de triptofan din organism scade, iar dacă asta nu ne spune nimic, să notăm faptul că acest aminoacid esențial este precursorul serotoninei despre care știm cu toții, indiferent cât de mult am chiulit de la chimie, că se mai numește și hormonul fericirii. Mâncăm ca sparții pentru a fi fericiți!

Bun, acum că știm ce avem de evitat să vedem și care sunt alimentele care ne ajută, aici, sus. Un studiu publicat de Universitatea din Cambridge în 2011 a analizat cum se corelează dieta a 1609 persoane cu vârsta de peste 65 de ani cu starea lor cognitivă și frecvența episoadelor depresive 4 ani mai târziu. Cei care consumau fructe de cel puțin 3 ori pe zi aveau un risc cu 34% mai mic de a dezvolta episoade depresive, iar cei care consumau legume de 3-4 ori pe zi aveau un risc cu 60% mai redus.

Un rol important îl joacă aici acei antioxidanți care se găsesc din belșug în plante și care se luptă cu stresul oxidativ și stimulează activarea moleculelor care ajută la funcționarea ”motorașului”. De asemenea, conținutul ridicat de vitamina C din aceste produse este un co-factor în producerea dopaminei, un neurotransmiţător important pentru centrii de recompensă şi plăcere ai creierului. Concluziile vi le las vouă.

Distribuie:

Copiază linkul
Linkul a fost copiat