De mici suntem învățați să credem că grașii mănâncă mult, în timp ce slabii abia dacă se ating de mâncare. A, ia uite-l pe ăla, ditamai animalul: mănânci copii fripți la mic-dejun, cumetre? Sau, din contră: Auzi, mai pune și tu mâna și mănâncă sau bagă-ți o cărămidă-n chiloți, nu vezi că te suflă vântul pe stradă?
Stereotipuri care nu mai sunt valabile în lumea de azi, în care problema nu mai este cât de mult mănânci, ci faptul că aproape orice ai mânca, de fapt nu te hrănești cu adevărat. Aici ne-a adus industria alimentară, cu hrana procesată, cu aditivii chimici, cu grăsimile trans, cu caloriile goale, cu zahărul în exces, cu făina albă și așa mai departe. Apoi, viteza asta în care trăim, stresul, poluarea, toate își pun amprenta serios asupra stării noastre de sănătate.
Lucrăm, din copilărie, pentru că nu ne spune nimeni ce e bine să mâncăm și ce nu trebuie să mâncăm, la bolile pe care le vom avea după 40 de ani. Autorul Peter Kaminski, expert gastronom experimentator” se recomanda cititorilor săi de la New York astfel: „dacă un om trăiește, mănâncă și bea suficient de mult, vine un moment în viață, de obicei, imediat după ce trece de 40 de ani, când vârsta, o treime din circumferința taliei și IQ-ul lui au aceeași valoare numerică.” Pentru că asta facem, dacă nu umblăm la obiceiurile noastre alimentare. Și problema e că putem face asta doar foarte târziu. Gândiți-vă, până la o anumită vârstă, mănânci ce ți se dă, ce mănâncă familia ta, preiei obiceiurile părinților. Taică-miu îmi zicea când eram puștan, mai în glumă, mai în serios, că dacă vreau să văd cum va arăta fata cu care vreau să mă însor peste 25 de ani să mă uit la maică-sa. Dacă e pătrată, așa va fi și fii-sa. Și atunci să decid dacă…
Deci, copii, uitați-vă la părinții voștri, Sunt supraponderali? Au probleme de sănătate? Iau un pumn de pastile? E foarte posibil să fiți pe același drum, fără să vă dați seama. Iar problema se află în obiceiurile alimentare zilnice. Din păcate, nu există o lege care să interzică să-i dai copilului zilnic mâncare de la fast-food, grăsimi trans și băuturi carbogazoase. Dacă stai să te gândești, terorismul e doar o glumă proastă dacă-l compari cu efectele pe care le au asupra sănătății proastele obiceiuri alimentare.