Serios, n-ai timp să trăiești?

Primesc, de când am început acest proiect, multe mesaje de la oameni care n-au timp. Da, țin să-mi spună că ei ar face tot ce sugerez eu aici, ar adopta niște reguli, ar vrea să mănânce sănătos, dar pur și simplu n-au timp. Să ne înțelegem, mesajele nu vin de la părinți care au două joburi și cinci copii acasă. Acolo, chiar nu e timp și nu sunt nici bani.

Dar toți ceilalți să știți că aveți o mare problemă, dacă nu aveți timp să mâncați sănătos! Practic, e ca și cum în fiecare zi ați săpa cu bună știință la propria groapă. Nimic nu e mai important decât sănătatea voastră și a familiei voastre, pentru că fără sănătate nu te poți bucura de viață. Ei bine, cei mai mulți oameni nu vor să-și bată capul și vor scurtături. Iar scuza asta, n-am timp, e absolut idioată.

Am fost și eu în locul în care sunt mulți dintre voi. Lucrez de la 15 ani cel puțin 12 ore pe zi. Și am folosit scuza asta. Până când am ajuns la 122 de kilograme, din fericire, în viu. Se întâmpla acum 5 ani. Când am constatat că îmi e greu să respir, să mă leg la șireturi, să alerg, să mă bucur de viață. Și acum, la 5 ani de la acel moment, lucrez tot peste 12 ore pe zi, în fiecare zi, dar am timp. Și să ajung acasă în fiecare seară, pentru că fac naveta de la Ploiești zilnic, și să citesc cel puțin 50 de pagini pe zi, și să exersez la chitară, și să urmez permanent cel puțin un curs online, și să merg la sală de cel puțin trei ori pe săptămână, și să le susțin copiilor mei pasiunile, și să mănânc sănătos, uneori chiar să gătesc ceea ce mănânc. Și am ajuns din nou la 87 de kilograme, greutate optimă la înălțimea pe care o am.

Deci, a spune că nu ai timp e doar o scuză proastă, nu stă în picioare. Dar oamenii o folosesc pentru că le place, dă bine. Și mie mi-a plăcut. Sunt ocupat, mă, eu muncesc, nu pot să îmi pierd timpul ca să am grijă ce mănânc. Bag zilnic produse de patiserie pentru că n-am timp pentru o masă ca lumea. Mănânc ceafă cu cartofi prăjiți, bag repede un sendviș cu salam sau un hot-dog sau o șaorma, pentru că, desigur, n-am timp pentru altceva.

Nu faceți decât să vă mințiți, oameni buni, cu astfel de scuze. Și să pierdeți timp. Ce timp? Cel mai prețios timp. Timpul în care ar trebui să vă bucurați de viață. Timpul pe care-l veți petrece în spitale, în ultimii 5, 10, 15, 20 de ani din viață, chinuiți de toate bolile la care lucrați acum, cu o conștiinciozitate demnă de o cauză mai bună.

Distribuie:

Copiază linkul
Linkul a fost copiat