Omorâm planeta și pe noi odată cu ea

Îi mai auzi pe unii: „A, eu nu iau niciun supliment alimentar. N-am nevoie.” Mda, am fost și eu acolo. Apoi, am început să citesc. Și-am înțeles că am mare nevoie de suplimente, la ritmul pe care mi-l impun. Iar dacă, pe lângă serviciu, vrei să arăți și cât de cât ok, să mergi la sală, să faci sport, să te bucuri de viață alături de cei dragi, atunci ai nevoie de o alimentație sănătoasă. Iar aici nu intră doar proteinele și carbohidrații. Ar fi bine dacă ar fi atât de simplu.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, mai mult de două miliarde de oameni suferă de deficiențe de micronutrienți. Să spunem aici, pe scurt, vitamine și minerale. Și nu ai nevoie de școală ca să știi că alimentele din ziua de azi sunt din ce în ce mai lipsite de vitamine și minerale, având foarte puține în comun cu alimentele cu care se hrăneau strămoșii noștri doar cu 200 de ani în urmă.

Un sol bolnav înseamnă plante bolnave, animale bolnave și oameni bolnavi. Aproximativ 40% din solul folosit pentru agricultură pe glob este clasificat ca degradat sau foarte degradat. Noi, aici, încă stăm bine, dar nu ne pricepem deloc să folosim asta în avantajul nostru. Să vă conving cu niște cifre: În 1914, un măr conținea 13,5 mg de calciu, 28,9 mg de magneziu și 4,6 mg de fier. În 1992, deci acum hăt, 27 de ani, un măr mai conținea doar 7 mg de calciu, 5 mg de magneziu și 0,18 mg de fier. V-am mai dat astfel de exemple la morcov, varză și altele, situația e asemănătoare.

Hrana noastră are carențe de minerale nu numai pentru că mineralele nu mai sunt în sol în cantitățile de altădată, dar și pentru că atmosfera modernă, plină de dioxid de carbon, face ca plantele să extragă mai puțin din aceste minerale.
În plus, organismele modificate genetic, distribuția globală, agricultura industrializată, metodele de procesare și gătire a alimentelor ne sărăcesc și de puținii micronutrienți care ne-au mai rămas. Azi fructele și legumele parcurg foarte mulți kilometri înainte de a fi consumate, iar micronutrienții sunt afectați de căldură, de aer și de lumină. Că de-aia tot spun: căutați magazine care comercializează legume și fructe din zonă, sunt mari șanse să găsiți hrană de calitate.

Distribuie:

Copiază linkul
Linkul a fost copiat