Lasă animalul, bagă vegetalul!

Dăm zilnic peste tot felul de articole în care niște unii își dau ei doctoratul în porții de mâncare. Mai ales ăștia care au muncit ceva timp pe la sală și, fără să citească mai mult decât niște articolașe din reviste ușurele, dau sfaturi despre nutriție. Cu pumnul, cu palma: „Domnule, trebuie să pui atât carne și atât legume!” Și să iei 5 mese și 17 gustări…” Problema e mult mai gravă când dai de așa-zișii nutriționiști, care le recomandă pacienților cu grave probleme de sănătate cereale rafinate și carne și alte produse procesate. Acolo e dezastru. Vom discuta și despre asta odată.

Sau, mai rău, mergi într-un spital, și vezi că bolnavii au în meniu margarină. Păi, mai bine-l lași pe om acasă, cumetre, lasă-l să moară pe barba lui, decât să-i dai, ca medic, margarină în spital. Serios, despre ce sistem de sănătate putem discuta, despre ce nivel al medicilor, dacă în spital, pe tura acestor doctori, margarina este considerată un aliment ok? Pare un concurs de genul: ce spital reușește să omoare, nu să salveze, mai mulți pacienți!

Ilia Mecinikov, un nene care a luat doar Nobelul pentru medicină și care a descoperit, între altele, tratamentul împotriva holerei, spunea, acum mai bine de o sută de ani, că moartea începe în colon. Sunt câteva lucruri pe care refuzăm să le pricepem. Ăsta e unul dintre ele. Că mâncarea procesată și combinațiile greșite de alimente provoacă toxinele care până la urmă ne doboară. Neajutat de un regim de viață sănătos, corpul nostru cedează încet, dar sigur.

Când vine vorba de proporții, mie cel mai credibil mi se pare medicul Hiromi Shinya, un cetățean care a văzut doar 300.000 de colonuri, la viața lui de medic. Într-una din cele trei cărți traduse la noi, Factorul microbian, Shinya ne dă verdictul: raportul dintre alimentele de origine animală și cele de origine vegetală trebuie să fie de 7 la 1. Ta-dam, muzică din filme. Deci, în bani românești, asta înseamnă 85% hrană vegetală și doar 15% animală. Și asta nu e tot. Din partea aia vegetală, peste jumătate trebuie să fie formată din cereale nerafinate. Ce înseamnă asta? Vă explic săptămâna viitoare, când vom afla de ce trebuie să renunțați imediat la făina albă și la orezul alb.

Distribuie:

Copiază linkul
Linkul a fost copiat