Cu ce mâncăm legumele

Așadar, ne-am lămurit că nu din carne, ci din legume și fructe ne luăm energia vitală de care avem nevoie. Dar există aici câteva precizări foarte importante. Este esențial să consumăm legume și fructe proaspete, de sezon, care n-au fost tratate, modificate tehnologic, deci, dintr-o sursă de încredere. Atenție la acele legume pe care producătorii țin să scrie că sunt sănătoase. Este foarte posibil să fie vorba de o mare păcăleală, în sensul că acelui produs i-au fost adăugați nutrienți sintetici după ce a fost rafinat. E o tactică răspândită, pentru a face produsul să pară sănătos chiar și pentru cei ca mine, care nu bagă nimic în coș fără să citească eticheta. Că de când cu telefoanele astea, nemernicilor de producători de otravă, puteți să scrieți oricât de mic pe etichete, pozăm, mărim și citim ce fel de moarte ați băgat acolo.

Apoi, aceste legume și fructe trebuie să înlocuiască în dieta noastră acele alimente dăunătoare, cum ar fi mâncarea procesată, grăsimile rele, cerealele rafinate și zaharurile. În felul ăsta, gunoiul, care produce la nivelul celulelor noastre alt gunoi – acele proteine defecte, va fi înlocuit cu hrană de bună calitate.

Știind asta, trecem la pasul următor. Cum combinăm legumele, astfel încât să beneficiem de aportul substanțelor nutritive. Apropo, de când n-ați mai mâncat un morcov crud? Vă întreb pentru că eu am redescoperit de ceva timp plăcerea de a mânca legume și fructe crude, când mă apucă foamea prea târziu seara, de pildă. Cel mai bine, legumele intră în combinație cu alte legume. Adică putem combina leguminoasele (aici intră soia, fasole, mazăre, năut, linte) cu amidonoase (orez, cartofi, porumb). Prin aceste combinații obținem proteină completă. Atenție, legumele bogate în amidon nu se combină cu proteina animală. Normal că știați asta, de-aia cea mai vândută combinație în restaurante este ceafă cu cartofi prăjiți!

Vestea bună la legume este că merg cu orice, în afară de fructe. Ăsta e motivul pentru care există ceva probleme când punem la un loc roșiile și castraveții, de pildă. Da, fraților, pentru că roșia este fruct, nu legumă. Chiar și UE a decis asta, oficial, în 2001. Vă și văd fețele acum: cum, frate, ăsta e cretin? Adică, n-am voie nici roșii cu castraveți? Bai ai, tati, doar că dacă le combini nu profiți la maximum de ceea ce îți poate oferi fiecare, separat.

Distribuie:

Copiază linkul
Linkul a fost copiat