Nici nu știi ce să mai crezi despre Iohannis. Oare președintele nu zice nimic de referendum pentru că boicotează tema sau din cauză că așa e el, mai tăcut? Sper să nu ne trezim sâmbătă cu el la vot. Păi, domnule Iohannis, vizitele astea la urne se anunță, nu se fac așa, inopinat, că nu-s extemporal la fizică. Spune-ne și nouă dinainte ce-ai de gând să faci, să știm și noi cum te situezi față de drepturile omului, de liberalism, de toate temele astea mari fără de care nu poți să faci politică. Mhm?