Gaz de necaz

Din nefericire, adevăratele probleme ale acestei țări se află sub stratul acesta gros de gargară guvernamentală și de lupte stupide între guvern și… și naiba știe cine, și noi toți. Trebuie să recunoaștem rar vezi așa ceva: un guvern care se luptă cu sindicatele, cu patronatele, cu propriul partid, cu primarii, cu urșii gunoieri, cu tot ce mișcă, râul, ramul…

Dincolo de nebunia asta, ce vedem: România se află pe locul 4 în Europa la producţia de ţiţei şi gaze, dar încasează doar 1 miliard de lei din redevenţe.
Ca idee, doar așa, să vă enervez, vă spun că anul trecut importul de petrol a fost de 1,6 miliarde euro. Euro, da?

Altfel spus: le pui unora un munte de aur în brațe, iar ei îți dau ce le pică pe jos. Pentru că așa ești tu, statul român, băiat finuț, galant, darnic…

Statul român se comportă ca un miliardar exectric. Da, unul d-ăla fără familie, fără copii, sparge totul pe chefuri, construiește chestii de care nu are nevoie, un lung drum al pierzaniei și al falimentului…

Ei bine, lucrurile sunt mai triste decât par la prima vedere.
Spre exemplu, România are mari rezerve de gaz în Marea Neagră, exploatate de companii străine. Începând cu anul viitor, acest gaz din Marea Neagră va ajunge în Austria printr-o conductă… Ok, s-ajungă, treaba lor, veți zice. Dar uite, în Dobrogea există zeci de localități care nu au gaz. Multe locuri în care oamenii cară buteliile după ei sau se încălzesc cu lemne. Dar ție, stat român, nu de cetățenii tăi îți pasă…
Doamne, dacă am putea să exportăm prostie, am fi cu PIB-ul pân la cer!

Distribuie:

Copiază linkul Linkul a fost copiat

E panică!

Antiprotestatarul