Începe campionatul. De ce?

După campionatul ăsta European nici nu-ți imaginezi să te uiți la campionatul României. Și nu, nu pentru că cine știe ce fotbal am văzut la alții, dar am văzut ce producem noi.
Nu are sens! Ar trebui să vină o comisie să ne spargă mingea. Hai, fiecare la scara lui, mai veniți la fotbal mâine. Aa, nu mâine, mai bine niciodată. Da, niciodată.

Ar trebui să fie cam așa: Hei, fotbalule, cred că ar fi bine să luăm o pauză. Cred că ar fi bine ca noi să ne vedem și cu alte sporturi.
Cum să ai, în prima etapă, pe Voluntari cu nu știu cine?
Insolvențe, patroni anchetați, terenuri pline de gropi, trei spectatori în tribune… performanță, frate!

Chiar, nu am putea să suspendăm o vreme fotbalul în România? Știți, cum se amână câte un concert… Hai, mai vedem la anul, până atunci, ne uităm la televizor, la alte campionate. Oricum stadioanele sunt goale.
Practic, campionatul nostru nu ar trebui să aibă loc pe stadioane, ci într-un club micuț, undeva…, într-o cafenea. Că pe stadioane cântă Depeche Mode, nu CRBL.

Și cred că ar trebui să se joace fără să se țină scorul. Să se dea calificative, ca în clasele primare. De la Execrabil până la Tolerabil… că doar nu o să ia cineva ”bine”.

Aa, și ar mai fi ceva: 90 de minute pentru un meci cu echipe din România e prea mult, mult prea mult. 90 de minute de Chiajna cu oricine? Nu, nu, 15 minute. Două reprize de 7 minute jumate și gata, hai, la dușuri! Nu există atâta fotbal în România încât să țină un meci 90 de minute.
De multe ori mă mir că nu sunt jucători care să plece de plictiseală de pe teren. Să zică: băi, nu mai pot, dacă mai stau vomit, e prea urât ce facem. Aa, nu mai spun, că dacă s-ar băga abuzul în serviciu și la fotbal, ar fi toți la pușcărie după prima etapă.

Distribuie:

Copiază linkul Linkul a fost copiat
Niciun Videoclip.